Piczo

Log in!
Stay Signed In
Do you want to access your site more quickly on this computer? Check this box, and your username and password will be remembered for two weeks. Click logout to turn this off.

Stay Safe
Do not check this box if you are using a public computer. You don't want anyone seeing your personal info or messing with your site.
Ok, I got it
Back To Home Page
Propuneri pentru călătorii       virtuale de vacanţă
Pentru a umple cu folos timpul în perioada vacanţei vă propun vizitarea unor muzee care să vă completeze cunoştinţele despre opere de artă şi să vă ofere posibilitatea cunoaşterii unor capodopere ale culturii universale , fie şi în format electronic. Pentru a vizita un museum este suficient să dai click pe link-ul acestuia.
Bucuraţi-vă de vizite.
Cândva centrul puterii dinastiei de Medici, clădirea care se numeşte acum Galeria Uffizi, găzduieşte o colecţie artă superbă, care include şi câteva din cele mai bune exemple ale artei lui BOTTICELLI ( artist renascentist).
Galeriile Uffizi din Florenţa - Italia
Muzeul găzduieşte opera de creaţie a lui Vincent van Gogh. Deschis în 1973, a devenit una din cele mai mari atracţii ale oraşului Amsterdam. Adăposteşte peste 200 de picturi, mai mult de 500 de desene şi peste 700 de scrisori ale acestuia. Mult iubita colecţie de stampe japoneze ale lui Van Gogh este şi ea prezentă.
Muzeul Van Gogh din Amsterdam
Museo Ideale ( Leonardo da Vinci ) inaugurat în 1993 în castelul medieval al oraşului Vinci - oraşul natal al artistului . Scopul său este să exploreze creativitatea lui Leonardo. Sunt expuse modele în mărime naturală a ale schiţelor lui Leonardo , maşinile de război avangardiste. Grădina administrată de Museo Leonardo înfrumuseţează oraşul Vinci şi are un labirint, ca principal punct de atracţie. Este un omagiu adus lui Leonardo, care era fascinat de noduri şi podoabe complexe realizate prin împletire. Pentru el , astfel de obiecte puteau reprezenta jocuri de cuvinte pe baza numelui său, deoarece în latină, verbul "vincire" înseamnă " a lega sau a intreţese strâns".
Muzeul Leonardo da Vinci
Muzeul Metropolitan de Artă din New York
Înfiinţat în 1870, conţine azi mai mult de două milioane de opere de artă din toate colţurile lumii, din antichitate până în timpurile moderne. De la Departamentul de pictură europeană şi până la Departamentul de pictură şi sculptură americană, pot fi accesate online ( Permanent Collection).
Cinci clădiri adăpostesc peste trei milioane de opere reprezentând dezvoltarea culturii şi artei universale din Epoca pietrei până în secolul XX.
Museul Hermitage Sankt Petrsburg
British Museum Londra
Adăposteşte o vastă colecţie de artă şi artefacte universale. O mare parte a colecţiei poate fi vizionată online.
Muzeul Louvre prezintă opere de arta occidentală din Evul Mediu până în 1848, civilizaţii antice care au precedat şi influenţat artele Islamului. Colecţiile sunt repartzate în opt departamente care au istoria lor proprie, legată de colecţionari şi donatori. Colecţiile muzeului : antichităţi orientale, antichităţi egiptene, antichităţi greceşti , etrusce şi romane, artele Islamului, sculptură, obiecte de artă, pictură şi artele grafice.
Museul Louvre Paris - Franţa
Muzeul naţional Eugene Delacroix
Cuprinde pictură, desene şi gravuri şi lucrări pe hârtie, obiecte din Africa de Nord.
Reuneşte mai mult de 33000 obiecte care formează azi una din cele mai importante colecţii enciclopedice ale Americii de Nord: artă europeană, artă canadiană, arte decorative, arheologiemediteraniană, culturi antice şi artă contemporană.
Muzeul Artelor Frumoase - Montreal   Canada
Muzeul Prado Madrid - Spania
Muzeul Prado nu îşi propune să ofere o imagine exhaustivă a întregii picturi europene. Există, de pildă, foaerte puţine tablouri britanice, iar reprezentarea operei olandeze şi franceze este de departe incompletă.
Cu toate acestea, atracţia principală a muzeului Prado constă în faptul că este cu mult superior altor muzeeîn anumite domenii. Fără îndoială, găzduieşte cea mai remarcabilă colecţie de pictură spaniolă în lume şi există mai mult de 100 de tablouri semnate de Goya. Dar ceea ce este mai puţin evident , poate, include de asemenea mai multe tablouri de Hieronimus Bosch şi Tiţian decât oricare muzeu din lume. Şi Rubens este foarte bine reprezentat.
MuzeulD'Orsay găzduieşte aproximativ 60 de picturi semnate de Claude Monet şi creaţii ale unor artişti precum Renoir, Bazille, şi Gaugin, Pissaro, Sisley şi Caillebotte.
Muzeul d'Orsay - vitrină a artei uimitoare a celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea - acoperea o eră care nu era reprezentată la un nivel semnificativ nici de muzeul Luvru, nici de muzeul de artă modernă.
Muzeul D'Orsay - Paris
Fundaţia Barnes Pennsylvania USA
Una din cele mai valoroase colecţii de artă particulare , reflectând mai degrabă interesul magnatului Barnes faţă de opera anumitor artişti. Cei trei care sunt extrem de bine reprezentaţi sunt Cezanne, Matisse şi Renoire. Sunt expuse numeroase tablouri de Modigliani, Picasso, henri Rousseau, Seurat şi Soutin. Barnes a colecţionat de asemenea obiecte de artă africană şi creaţii ale vechilor maeştri, de remarcat dintre aceştia fiind El Greco cu trei lucrări expuse.
Galeria Courtauld - Londra
unul din cele mai frumoase muzee din lume a fost fondat de un om de afaceri britanic, care avea un ochi format pentru artă.
Deşi galeria Courtauld este renumită pentru picturile impresioniştilor şi postimpresioniştilor, găzduieşte şi multe alte comori: 32 picturi de Rubens, 2 picturi de Pieter Bruegel, Cezanne şi alţii.
Casa Rubens
În 1610, Rubens a reconstruit o proprietate din Antwerpen ca locuiţă şi atelier. În prezent , este unul dintre cele mai vizitate muzee din Belgia . Casa a fost deschisă ca muzeu în 1946. În interior se află articole care au făcut parte chiar din mobilierul artistului şi picturi ale artiştilor contemporani lui Rubens.
Muzeul de Artă Boston - USA
Este o instituţie complexă şi foarte mare (găzduieşte peste un milion de exponate), cu obiecte reprezentând aproape toate domeniile artelor frumoase. Anumite părţi ale colecţiei sunt cel puţin la fel de frumoase ca cele din alte muzee ale lumii. Reprezentarea artei asiatice este remarcabilă prin cantitate şi calitate. Tablourile impresioniştilor se numără printre cele mai importante exponateale muzeului având cea mai fromoasă colecţie de tablouri realizate de Monet în afara Parislui.
Galeria Barry tate deţine peste 100 de lucrări de pictură de acuarele şi acryl. Barry Tate este un artist plastic recunoscut pe plan internaţional pentru acuarelele sale realizate într-o zonă splendidă din British colombia în apropierea insulei Vancouver.
Remarcat pentru stilul unic de interpretare şi folosirea îngroşată a culorilor, Barry pictează scene de plajă , ferme şi peşti Koi din arta Feng Shui.
Galeria Barry Tate -   Canada